Echipa noastră de conducere
Daniel Nathrath
Co-founder & Chief Executive Officer
Daniel conduce succesul general Ada prin dezvoltarea și diseminarea strategiei pe termen lung în strânsă colaborare cu echipa de conducere. Daniel are o experiență de aproape 20 de ani în a aduce tehnologia transformațională în noi industrii. Pe parcursul carierei sale, a fondat și condus mai multe startup-uri de internet din Danemarca, Germania, SUA și Marea Britanie. După ce a studiat Dreptul ca bursier Fulbright la Universitatea din Houston, Daniel și-a obținut MBA-ul la Universitatea din Chicago, apoi și-a orientat atenția spre consultanță la Boston Consulting Group înainte de a începe călătoria sa antreprenorială.
Dr. Claire Novorol
Co-founder & Chief Medical Officer
Claire este un doctor instruit, care a lucrat ca pediatru la Londra înainte de a se specializa în genetică clinică. Cu o diplomă în patologie și medicină obținute la Universitatea din Bristol și un doctorat în neuroștiință de la Universitatea din Cambridge, Claire supraveghează toate activitățile medicale legate de Ada. În calitate de lider al industriei, ea dă o voce clinicienilor, pacienților și medicilor pentru a se asigura că produsul nostru corespunde nevoilor lor.
Dr. Martin Hirsch
Co-founder & Chief Scientific Advisor
Martin are un doctorat în neuroștiință și o diplomă în fiziologie. El a trecut de la teorie la inovație după ce și-a publicat lucrările despre modelarea nervilor în revista științifică Nature. Primul lui proiect a fost un program de modelare a nervilor care a salvat mii de animale de la testele de laborator. El a dezvoltat prima versiune Ada pentru medici și continuă să se ocupe de modul în care Ada învață astăzi. Martin este nepotul celebrului laureat Nobel Werner Heisenberg.
Vanessa Lemarié
Chief Operating Officer
Vanessa se asigură că parteneriatele noastre oferă cea mai mare valoare clienților și utilizatorilor acestora prin AI-ul medical Ada. Înainte de Ada, a condus echipe de marketing și comerciale la Bayer timp de 15 ani. „Suntem parteneri cu cei mai inovatori jucători din domeniul nostru. Obiectivul nostru e de a permite detectarea și diagnosticarea precoce și precisă a bolilor, realizând în același timp sustenabilitate comercială.”
Graham French
Chief Technology Officer and SVP Engineering
Graham conduce strategia și execuția echipei de tehnologie Ada. Graham e un lider tehnologic cu 25 de ani de experiență în mai multe tehnologii, inclusiv procesarea limbajului natural, grafice de cunoștințe, comerț și infrastructură pentru dezvoltatori. Înainte de Ada, a petrecut 10 ani la Amazon și Meta în funcții de conducere și a fondat Centrul de Dezvoltare Amazon Cambridge (Marea Britanie) pentru a construi și lansa capabilitățile Alexa de răspuns la întrebări.
Ewelina Türk
Senior Vice President, Medical Product
Ewelina conduce echipa noastră de Medical Knowledge. Ea s-a născut în Polonia, dar a crescut în Germania și a studiat medicina la Charité – Universitätsmedizin Berlin, cu un interes clinic în pediatrie, în special în îngrijirea de urgență și preventivă. Pe lângă activitatea ei la Ada, Ewelina finalizează în prezent un doctorat în reumatologie pediatrică. „Mă asigur că avem cunoștințe medicale cât se poate de precise și ușor de utilizat.”
Marvin Rottenberg
Senior Vice President, Consumer Business
Înainte de Ada, Marvin a lucrat la Google unde s-a specializat în performance marketing și branding și s-a consultat cu corporații multinaționale cu privire la strategii de digital growth. Supraveghează echipele noastre de marketing și e responsabil pentru monetizarea consumatorilor și pentru parteneriatele care au legătură cu consumatorii. „3 miliarde de oameni nu au access la servicii de sănătate esențiale. Vreau ca Ada să aducă acest număr la 0.”
Henry Hoffmann
Director of Research
Henry a condus dezvoltarea tehnologiei pe care se bazează Ada, dezvoltând algoritmi AI, limbaje de modelare proprii și abordări noi de reprezentare a cunoștințelor. În calitate de Director of Research, el conduce dezvoltarea viitoarei tehnologii Ada. „Pentru mine, este întotdeauna vorba despre următorul pas – să împingi limitele și să ajungi acolo unde nu a mai ajuns nimeni.”
Hila Azadzoy
Vice President, Global Health Initiative
Hila conduce Global Health Initiative pentru a îmbunătăți accesul la asistență medicală în țările cu resurse limitate. Înainte de Ada, Hila era membru fondator și Head of Academics la Kiron Open Higher Education. E beneficiară a premiului Digital Female Leader, membră a MIT Solve și un vorbitor public talentat (TEDx, Clinton Global Initiative, Forumul ONG-urilor UNESCO). „Mă dedic cauzei de a folosi tehnologia pentru binele social.”
Daniel Nathrath
Co-founder & Chief Executive Officer
Dr. Claire Novorol
Co-founder & Chief Medical Officer
Dr. Martin Hirsch
Co-founder & Chief Scientific Advisor
Vanessa Lemarié
Chief Operating Officer
Graham French
Chief Technology Officer and SVP Engineering
Ewelina Türk
Senior Vice President, Medical Product
Marvin Rottenberg
Senior Vice President, Consumer Business
Henry Hoffmann
Director of Research
Hila Azadzoy
Vice President, Global Health Initiative