1. Ada
  2. Editorial
  3. Medicină și sănătate
  4. Cum să-ți reduci riscul de diabet de tip 2

Cum să-ți reduci riscul de diabet de tip 2

Ilustrație cu oameni cu diabet care interacționează cu un monitor de zahăr din sânge

Probabil ai auzit de glucoză. Aceasta e un tip de zahăr pe care îl primești din alimentele pe care le consumi și e principala sursă de energie a corpului tău. E combustibilul care îți menține creierul în formă, mușchii în mișcare și organele în stare de funcționare. Dar același combustibil poate duce și la diabet.

Corpul tău a evoluat mecanisme complicate de-a lungul a milioane de ani pentru a procesa glucoza. Dar când aceste mecanisme nu mai funcționează corect, te poți simți rău.

Diabetul de tip 2 e o afecțiune comună legată de glucoză care afectează azi mai mulți oameni decât oricând. De aceea e important să înțelegi cum să-ți reduci riscul de diabet.

Hai să învățăm despre diabet, să analizăm împreună diabetul de tip 2 și să aflăm ce poți să faci azi să reduci riscul de a-l dezvolta.

Ce e diabetul?

Înainte să vorbim despre diabet, hai să ne uităm la modul în care corpul tău primește glucoză.

Când mănânci alimente, sistemul tău digestiv le procesează și extrage glucoza. Când glucoza respectivă pătrunde în sânge, determină pancreasul să elibereze un hormon numit insulină. Insulina se deplasează prin corp prin sânge, interacționând cu celulele, astfel încât acestea să poată prelua glucoza și să o folosească pentru energie.

Te poți gândi la insulină ca la o cheie microscopică pentru a lăsa glucoza în celule.

Când cheia respectivă nu există sau nu mai funcționează, glucoza din sânge nu poate merge nicăieri. Dacă nivelul glicemiei rămâne prea ridicat pentru o lungă perioadă de timp, poți începe să te simți rău. Acesta e diabetul.

Există 2 tipuri principale de diabet: tipul 1 și tipul 2.

Ce este diabetul de tip 1? Tipul 1 se întâmplă atunci când sistemul imunitar atacă pancreasul, astfel încât să nu poată produce suficientă insulină. În unele cazuri, pancreasul poate înceta să producă insulină cu totul.1

Tipul 2 se întâmplă atunci când pancreasul încetinește producția de insulină sau când celulele din corp nu mai răspund corect la aceasta.2

Hai să ne concentrăm asupra diabetului de tip 2 în acest articol.

Dar diabetul de tip 2?

Tipul 2 este cel mai frecvent tip de diabet.3

Cine e în pericol?

Nivelul de risc al diabetului de tip 2 al tuturor e diferit. Acesta e legat de stilul de viață, vârstă și factori genetici. Iată câțiva dintre factorii de risc ai diabetului de tip 2:4

  • supraponderalitate
  • inactivitate fizică
  • atingerea sau depășirea vârstei de 45 de ani
  • un istoric de diabet de tip 2 în familie
  • descendența africană, africană din Caraibe sau din Asia de Sud.

E important să ții minte că poți dezvolta diabet de tip 2 fără a avea antecedente în familie. Și a avea un istoric familial nu înseamnă că vei avea automat și tu.5 E vorba doar de înțelegerea factorilor care îți afectează propriul nivel de risc.

Ce se întâmplă când ai diabet de tip 2?

Persoanele cu diabet de tip 2 pot prezenta o serie de simptome. Iată câteva dintre cele mai frecvente:6

  • urinat frecvent, mai ales pe timpul nopții
  • senzație de sete mai mult decât în mod obișnuit
  • senzație de oboseală
  • pierderee în greutate fără a face un efort
  • tăieturi sau răni care se vindecă greu
  • vedere încețoșată.

Unii oameni nu-și observă simptomele mult timp. Deci, e important să înțelegi ceea ce te pune în pericol. Dacă nu e tratat, diabetul de tip 2 poate duce la probleme grave de sănătate.

Cum tratează medicii diabetul de tip 2?

Cu o combinație de medicamente pentru scăderea nivelului de glucoză din sânge și prin adoptarea unui stil de viață sănătos, majoritatea persoanelor cu diabet zaharat de tip 2 trăiesc o viață normală.

Pentru mulți oameni, această afecțiune se poate agrava cu timpul. Dar noile studii arată că diabetul de tip 2, cu o durată de până la 6 ani, ar putea fi reversibil cu o scădere atentă în greutate și gestionarea sănătății.5

Cum îți poți reduce riscul?

Înțelege-ți riscul

Diabetul de tip 2 poate dura ani de zile pentru a se dezvolta, iar unele persoane nu observă niciun simptom până nu e prea târziu. Deci, cu cât înțelegi mai mult despre propriile riscuri, cu atât ești mai bine echipat pentru a observa ceva ciudat și pentru a lua deciziile corecte legate de stilul tău de viață.

Un început bun e să-ți verifici nivelul de risc utilizând un calculator online de risc pentru diabetul de tip 2. De asemenea, poți să-l întrebi pe medicul tău.

Obiceiurile sănătoase contează mult

Menținerea unei greutăți sănătoase și activitatea fizică te pot ajuta să-ți reduci riscul de a dezvolta diabet de tip 2. În plus, te vei simți mai sănătos și mai fericit.

Studiile arată că 30 de minute de mers pe jos rapid în fiecare zi îți pot reduce riscul.7 Așa că pune-ți pantofii de mers și explorează.

O dietă sănătoasă ajută, de asemenea. Dar nu-ți face griji: asta nu înseamnă să nu mai mănânci deloc alimentele preferate.8 Cel mai important lucru este moderația. Asta înseamnă mese regulate, echilibrate și să nu exagerezi cu porțiile.

Încearcă să-ți planifici mese sănătoase săptămânal. Dacă ai un frigider plin cu mâncarea potrivită te va ajuta să eviți săritul meselor sau mâncatul în exces. Și te poți bucura în continuare de o plăcere culinară bine meritată.

Cu câteva mici modificări, e ușor să ai grijă de tine.


  1. Atkinson, M. A., Cold Spring Harb Perspect Med, (2012), doi: 10.1101/cshperspect.a007641.

  2. Galicia-Garcia, U,. Int. J. Mol. Sci., (2020), doi: 10.3390/ijms21176275.

  3. WHO. “Diabetes.” Accesat pe 3 februarie 2021.

  4. CDC. “Diabetes Risk Factors.” Accesat pe 3 februarie 2021.

  5. Lean. M. EJ., The Lancet, (2018), doi: https://doi.org/10.1016/S0140-6736(17)33102-1.

  6. CDC. “Diabetes Symptoms.” Accesat pe 3 februarie 2021.

  7. Loreto C. D., Diabetes Care, (2005), doi: 10.2337/diacare.28.6.1295.

  8. NIH. “Diabetes Diet, Eating, & Physical Activity.” Accesat pe 3 februarie 2021.